Ingerii, filosofii si scriptura

Crearea lumii nevazute – Versete


Originea ingerilor:

“La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Fc. 1.1) – referitor la locul unde salasluiesc ingerii;
“Cand s-au facut stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei” (Iov 38.7) – referitor la momentul in care au fost create ingerii;


Natura si functiunea ingerilor:

· “Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc” (Ps. 103.4) – referitor la natura spirituala a ingerilor;
· “Au nu toti sunt duhuri slujitoare, trimise spre slujire, pentru cei ce au sa mosteneasca mantuirea?” (Evr. 1.14) – referitor la menirea (scopul) ingerilor;
· “Caci zic voua, ca ingerii din ceruri vad pururea fata Tatalui Meu” (Mt. 18.10) – referitor la insusirile ingerilor;
· “Binecuvantati pe Domnul toti ingerii Lui…cei puternici in vartute care impliniti poruncile Lui si ascultati glasul cuvintelor Lui” (Ps. 102.20) – referitor la faptul ca ingerii implinesc voia Tatalui ceresc;
· “Serafimii strigau unii catre altii zicand: ”Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin e cerul si pamantul de marirea Lui” (Is. 6.3) – referitor la faptul ca ingerii dau preamarire lui Dumnezeu;
· “Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste” (Lc. 15.10) – referitor la faptul ca ingerii se bucura nespus pentru intoarcerea pacatosilor;
· „Ce este omul ca sa-ti amintesti de el sau fiul omului ca sa-l cercetezi pe el? Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri” (Evr. 2.6-7 si Ps. 8.5-6) – raportul dintre om si inger;
· “La inviere (oamenii) nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in ceruri” (Mt. 22.30) – referitor la insusirile ingerilor;
· “Iar de ziua si ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri” (Mt. 24.36) – limitarea ingerilor;
· “Vedeti dar, sa nu dispretuiti pe vreunul dintre acestia, caci zic voua ca ingerii lor vad pururea fata Tatalui Meu” (Mt. 18.10) – referitor la faptul ca fiecare om are ingerul sau pazitor;


Ingerii cei rai:

· „Diavolul umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita” (1. Ptr. 5.8) – dorinta vesnica a diavolului de a ispiti;
· „Fericit barbatul care rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care Domnul a fagaduit-o celor ce Il iubesc pe Dansul” (Iac. 1.12) - referitor la ingaduinta Domnului spre diavol de a ispiti omul pentru ca acesta sa se fortifice impotriva raului si sa se intareasca in credinta.
· Rugaciune catre ingeri: „Ingradeste-ne cu Sfintii Tai ingeri, ca prin mijlocirea lor fiind paziti si povatuitii, sa ajungem la unirea credintei si la cunostinta slavei Tale celei neapropiate”


Atributele intelectuale şi atributele morale


· Unii filosofi (Spinoza) au tăgăduit lui Dumnezeu caracterul de persoană, pe motiv că ar limita fiinţa absolută a lui Dumnezeu în două feluri: ar pune pe Dumnezeu în chip arbitrar, antropomorfic, în rândul fiinţelor mărginite sau ar implica existenţa altor persoane care L-ar mărgini.
· Nu putem avea o comuniune sufletească adâncă decât o persoană.
· Persoana este un subiect care are conştiinţa de sine, cugetă şi se determină pe sine, deosebindu-se de alte persoane asemenea.
· A fi “persoană” nu exclude atributul nemărginirii, cum spun panteiştii, deoarece Persoanele divine există în mod necesar, nu ca persoanele umane. E vorba de Creatorul cerului şi al pământului.
· Cugetarea şi voinţa lui Dumnezeu trebuie considerate drept purificate de tot ce e specific creaturii. Ele sunt veşnice şi nemijlocite.
· Creştinismul învaţă că Dumnezeu poate îngădui răul fizic, natural, ca un mijloc de tămăduire a răului moral, şi nu poate voi răul moral (păcatul), deşi îl îngăduie, în virtutea liberului arbitru omenesc.


Atributele intelectuale


1. Atotştiinţa – e cunoaşterea desăvârşită, totală, a tot ce a existat, există şi va exista şi a celor ce ar putea să existe. E o cunoaştere din veci, deosebită de cea omenească prin forma intuitivă şi prin faptul că se săvârşeşte de însuşi Dumnezeu.
· Scolasticii – însuşiri ale cunoaşterii divine – e de o evidenţă intrinsecă (Dumnezeu cunoaşte lucrurile aşa cum sunt în ele însele), universală, actuală (nu se mai poate desăvârşi), sigură (neîndoielnică sau supusă greşelii), adecvată la obiectul ei. (canonicul F. Vernhoelst)
· “Duhul pătrunde toate adâncurile lui Dumnezeu... Nimeni nu cunoaşte ceea ce e în Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.” (I Cor. 2, 10-11)
· Întrebarea: Cum se pot precedea posibilele ipotetice, adică realizările condiţionate de altele ? a dus la controversa dintre molinişti şi tomişti.
· Adepţii lui Molina (iezuit spaniol – 1535-1600) – în acest caz (dacă Dumnezeu cunoaşte posibilele ipoetice) liberul arbitru nu mai e liber; ei au introdus “ştiinţa medie” – Dumnezeu cunoaşte cele viitoare, ce se vor întâmpla sau nu, în nişte condiţii date, fără ca El să predermine pe om.
· Calvinii au afirmat predestinaţia (Dumnezeu îi alege spre mântuire numai pe unii – Rom. 8, 28-29). Ortodoxia –se confundă două lucruri: preştiinţa lui Dumnezeu cu predestinaţia, nimicindu-se astfel libertatea omului şi făcând pe Dumnezeu autor al răului.
2. Înţelepciunea – e alegerea celor mai potrivite mijloace pentru atingerea scopurilor suprafireşti propuse omului de la creaţie.
· Ea este latura practică a intelectului divin, ca premisă a atotputerniciei.
· Sfânta Scriptură arată că creaţia este, în mod special, rodul conlucrării atotputerniciei cu atotînţelepciunea divină. (“Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut” – Psalm 103, 24)
· Rom. 11, 33 – “O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu. Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi neurmate căile Lui !”


Atributele morale


1. Sfinţenia – este acordul voinţei lui Dumnezeu cu fiinţa Lui. De aceea Sfânta Scriptură ne îndeamnă să fim sfinţi ca El. Dumnezeu singur e sfânt în plinătatea cuvântului.
· După cădere, toate au fost supuse deşertăciunii, adică au fost golite de sfinţenie; creaţia întreagă suspină după o restaurare care trebuie să înceapă cu omul; omul e preotul creaţiei, care trebuie s-o închine din nou lui Dumnezeu.
· Omul trebuie să se izoleze de rău, să se purifice şi să se întoarcă la Dumnezeu, să-L slujească pentru a putea participa la sfinţenia Lui.
· Cel ce urcă din greu pe culmile sfinţeniei trebuie să-şi golească sufletul de tot ce e creatural, pentru ca să-i ia locul sfinţenia.
· Sfinţenia lui Dumnezeu e o sfinţenie fiinţială; El nu suportă minciuna, ce este necurat; ca Adevărul însuşi devine “verus judex sui et falsi.”
· Sfinţenia îşi are locul pe pământ ca şi în cer, căci cerul e tronul lui Dumnezeu, dar şi pământul e aşternutul picioarelor Lui.
· Sfinţenia trebuie să domnească din nou pe pământul purificat, care trebuie să devină “cer nou şi pământ nou.”
2. Dreptatea – are două nuanţe: sfinţenie (stare conformă cu voia Lui cea sfântă) şi dreptate (în sens legal, a da fiecăruia ce i se cuvine).
· Voia lui Dumnezeu este legea pe care nimeni n-o calcă fără să-i sufere urmările. “Drepţii” V.T. sunt echivalentul “sfinţilor” din N.T.
· În V.T. nu avem o transformare lăuntrică, ci mai mult o constrângere exterioară, în care omul este înstrăinat în pornirile lui păcătoase de voia sfântă a lui Dumnezeu.
· Biserica i-a numit pe cei din V.T. “drepţi” (trăitori după voia lui Dumnezeu) spre deosebire de creştini, care sunt “sfinţi” prin primirea Botezului, ca unii ce au intrat în Biserică – instituţia sfinţeniei.
· Dreptatea divină în sens legal, juridic – Dumnezeu răsplăteşte din p.d.v. moral, dând recompense (“justitia remunerativa”) şi pedepse (“justitia vindicativa”).
· Dumnezeu este iubire, dar tocmai această iubire cere dreptatea (nu există, cum afirmă protestantismul, o opoziţie între un Dumnezeu al V.T., al dreptăţii, şi unul al N.T., al iubirii, aşa cum învăţau în primele secole eretici precum Marcion).
· Ordinea fizică se sprijină pe ordinea morală. Una din coloanele societăţii e dreptatea.
· O viaţă fără deosebire întrte bine şi rău este amorală; un părinte care nu-şi îndreptează copilul, din iubire, iertându-i tot ceea ce face, îl lasă pradă instinctelor, expunându-l unor sancţiuni mai grave din partea societăţii.
· Iertarea nu-şi are rostul atunci când înrăieşte şi mai mult pe cel ce o primeşte.
· Nu toate suferinţele din lume sunt o urmare a unui păcat personal. Mântuitorul a accentuat acest lucru în cazul orbului din naştere. Dar multe rele fizice sunt îngăduite de Dumnezeu pentru îndreptarea păcătoşilor. Nu rămâne nesancţionat nici un rău moral, dacă nu intervine o schimbare a vieţii omului, adică pocăinţa.
· Matei 16, 27 – “Va veni Fiul în slava Tatălui, cu îngerii Săi şi va răsplăti fiecăruia după faptele sale.”
3. Iubirea – este împărtăşirea creaturilor din bunurile divine cele mai preţioase. Iubirea e comuniunea propriei fericiri intratrinitare. Ea se face prin deschiderea spre lume, prin dăruire totală, a Tatălui ceresc către creaturile Sale.
· Cel dintâi bun dăruit de Dumnezeu oamenilor din iubire a fost însăşi existenţa lor, dar cel mai de preţ bun este adevărul mântuitor.
· Iubirea se manifestă doar într-o comuniune de două sau mai multe persoane.
· Contrariul iubirii e egoismul. Dumnezeu l-a osândit creând lumea pentru a-i împărtăşi din iubirea proprie, l-a osândit prin Întrupare, pe Cruce, prin revărsarea harului în ziua Cincizecimii, îl osândeşte clipă de clipă.
· Egoismul se osândeşte el însuşi, izolându-se de semeni, făcând vid în jurul său, pustie. În creştinism, pustia a înflorit în iubire.
· Nici politeismul (separă pe zei), nici mahomedanismul (propovăduieşte monoteismul rigid) nu revelează adevărata iubire.
· Fericirea dumnezeiască e rostul dăruirii din iubire. “Nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu.” (Efes. 4, 30)


Filozofia Nuantelor (selectiuni)

eseul a fost scris în 1969


(...) Pentru mine, filozofia nuanţelor are un rost. Îmi plac oamenii care gîndesc cu rost. Neliniştile conştiinţei teoretice trebuie să ducă undeva. Şi duc, pentru acela care ştie ce vrea. Vorbind despre Platon, Windelband îl prezintă în aceşti termeni: “El nu este un cercetător liniştit sau un gînditor fără nici un scop; el aparţine acelora care vor sa cunoască adevărul, pentru a-1 realiza. [4] Acesta este sîmburele operei vieţii sale. Ştiinţa trebuie să fie conducătoarea şi stăpîna vieţii: de aceea trebuie să fie pătrunsă de cele mai înalte scopuri şi valori ale vieţii şi să înţeleagă lucrurile în această perspectivă. Trebuie să existe o influenţă reciprocă, adîncă, între ştiinţă şi viaţă, aceasta găsind în Platon o impresionantă întrupare”.

Înăuntrul acestei propoziţii trebuie să reexaminăm trecutul şi prezentul şi să proiectăm noi lumini asupra viitorului. Deja au început să se vadă altfel oamenii şi popoarele, îşi face loc o nouă viziune a ordinii universale, întemeiată pe valoarea măştii de om, pe speranţă şi pe datele îmbucurătoare ale ştiinţei şi tehnicii. A devenit posibilă concentrarea de mari energii pe spaţii mici, fapt care ne permite să socotim false poziţiile asa-zişilor “mari” şi să privim cu ironie înfumurarea lor neroadă. Mai sîntem încă obligaţi să asistăm la întîlniri ale celor mari, fiindcă privilegiile lor mai funcţionează, date fiind: avansul tehnic si ştiinţific, spaţiul stăpînit, bogăţia, numărul şi trecutul apropiat şi îndepărtat, încărcat cu valori ce se dezgolesc încet de conţinut, de semnificaţiile cu care ne-au obişnuit aşa-zisele priorităţi istorice. Ştiinţa, arta şi filozofia sînt chemate să anuleze orgoliile nocive pe plan etico-social şi politic şi sterile pe plan spiritual. Am aflat că Heidegger a afirmat că poporul român va juca un rol important, această convingere a ilustrului gînditor pornind din informaţiile sale privind începuturile promiţătoare, pe plan spiritual, acestea fiind proiecţii ale unei mari puteri interioare a neamului nostru, care se va manifesta şi în viitor, în mari creaţii produse de geniul lui nestăvilit, într-un climat de perfectă libertate.

Totuşi, nu putem beneficia de privilegiile rezultate din creaţiile pur spirituale, fiindcă oamenii şi popoarele au încă tendinţa de a se mişca în jos, predominînd încă forţa brutală. Spaţiul, numărul, mijloacele materiale şi de luptă şi trecutul fals interpretat ne apasă încă cu supărătoarea lui tutelă. Pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, pentru a înlocui priorităţile istorice îngheţate cu priorităţile logice şi sufleteşti, vii, pentru a nu mai aşeza cu tristeţea metafizică a cronicarului, “bietul om sub vremi”, este necesară dezvoltarea nelimitată a ştiinţei şi tehnicii româneşti. Creaţiile spiritului trebuie sprijinite pe o mare forţă materială, întemeiată pe cele mai noi cuceriri ale ştiinţei si tehnicii. O cultură spirituală strălucită, lipsită de o bază materială, ne umple de tristeţea neputinţei si face regimul tutelar mult mai supărător, decît dacă ne-am găsi pe o treaptă spirituală inferioară. La baza marilor noastre creaţii spirituale trebuie să stea revoluţia ştiinţifică şi tehnică modernă, în această revoluţie găsim rădăcina nivelării raporturilor dintre oameni şi popoare. Ea anulează privilegiile întemeiate pe spaţiu, număr şi pe cantitatea şi calitatea mijloacelor de luptă. Un general englez a afirmat că ştiinţa modernă poate pune capăt ideii de mare putere - un popor, mic ca număr, putînd ţine în şah, prin geniul său ştiinţific si tehnic, un popor oricît de numeros, întins pe un spaţiu imens, sau chiar mai multe popoare. Aşadar, marşul istoric al popoarelor libere este asigurat de nivelul constiinţei lor teoretice şi tehnice. Această concepţie trebuie transformată într-un articol de credinţă. Numai aşa poate deveni eficace. Dacă în artă, pesimismul face creaţia mai subtilă si mai mătăsoasă, în ştiinţă, tehnică şi mai ales în politică constituie, cum spune un francez, o prostie absolută. Aceasta este motivarea majoră a gîndirii în nuanţe.

[5] Cînd este vorba de filosofia nuanţelor, trebuie reţinuţi termenii: raţiune, gust, mişcare, schimbare, actualitate heraclitică, limită şi nuanţă. Se înţelege că nu orice nelinişte interioară a omului duce la creaţii spirituale. Un om necăjit, pur şi simplu, nu are decît două ieşiri: scăparea de necazuri sau jocul pe loc, otrăvit de amărăciune. La nivel psihologic, raţiunea se confundă cu inteligenţa, acea facultate a omului de a cunoaşte, de a se orienta în timp şi spaţiu, de a fabrica unelte si de a pune ordine interioară şi exterioară în viaţa omului. Filosofic privită, ea este socotită facultatea “cunoaşterii adevărurilor absolute, a principiilor invariabile”. După Kant, “facultatea cunoaşterii principiilor supreme care fac posibile unitatea conştiinţei şi a conceptelor, trecerea de la condiţionat la necondiţionat, în speranţa cunoaşterii exhaustive a naturii fără posibilitatea de a-i depăşi vreodată graniţele”. Dar “curiozitatea şi îndrăzneala nu împrumută acestor principii caracterul constitutiv al realităţii, ci regulativ”. Absolutul gîndit în marginile experienţei posibile, în sens imanent kantian, este un paradox. Misticii cred că pot ieşi din impas deschizînd o fereastră spre absolutul adevărat, prin extaz. În sensul celor spuse mai înainte despre concepţia imanentistă a vieţii şi a lumii trebuie înţelese cele trei întrebări fundamentale ale lui Kant: 1. Ce pot să ştiu? 2. Ce trebuie să fac? 3. Ce pot spera?

Aceste întrebări au ceva din splendoarea îngheţată a coloanelor de marmură. Dar mişcarea spiritului modern înăuntrul lor devine clisoasă sau chiar imposibilă. Punem faţă în faţă două poziţii: “Cu ajutorul raţiunii, omul discerne adevărul de eroare, justul de injust, pune ordine în pasiuni, îşi întinde afecţiunile, pentru că le face sociale şi universale” (Marcus Aurelius). “Să nu livrezi viaţa ta întreagă somnului raţiunii tale” (J.J. Rousseau). Am văzut ce părere are Planck despre tabla categoriilor lui Kant. Îmi amintesc de părerea unui istoric (Huizinga) supărat pe Spengler, care-i considera pe istorici arhivari, asupra sistemului de filosofie istorică al acestuia: “Privit de departe pare o catedrală impunătoare. Curiozitatea te împinge spre ea, pentru a-i cunoaşte frumuseţile dinăuntru. Cînd intri, afli că este goală”. Se pare că marile sisteme au început să-si piardă influenţa, fiindcă alunecă steril peste univers. Natura este interpretată din ce în ce mai just şi mai subtil. Omul îşi schimbă treptat poziţia lui în univers, certitudinile topindu-se sub paşii spiritului cuceritor si înnoitor. Trecutul începe să fie văzut prin viitor. Trezirea din somnul dogmatic al sistemelor si stilurilor impunătoare, folosind cunoscuta formulă a lui Kant, scăparea de privilegiile invocate de posesorii lor sînt posibile prin jocul nesfîrşit de nuanţe al gîndirii moderne. Am spus odată că psihologic este tot, afară de eternitate. Şi eternitatea poate fi gîndită psihologic. La data cînd am făcut afirmaţia de mai sus am fost influenţat de splendida formulă pesimistă a lui Eminescu:

“Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie.”

În zona raţională, înfăşurată într-un imens necunoscut, spaţiul, timpul si numărul îşi pierd treptat importanţa si devin simple simboluri orientatoare, expresii ale conştiinţei teoretice, tehnice si practice. Dar, ceea ce pare mai tulburător, în vastul proces de nivelare a raporturilor dintre oameni şi popoare, este misterul care înfăşoară începutul şi sfîrşitul lucrurilor. [6] Oamenii devin mai modeşti cînd, odată cu pierderea privilegiilor legate de puterea materială, sînt puşi în faţa neputinţei de a cunoaşte cauzele lucrurilor sau cauza lor unică. Fiindcă acestea nu pot fi situate înăuntrul lor, ci în afara lor. Ce plăcut ar fi dacă ne-am cunoaşte pe noi înşine şi toate fenomenele în desfăşurarea lor, ca derivînd unele din altele, cum a văzut Thales! Ne-am juca cu treptele desăvîrşirii noastre. Apoi lanţul cauzelor şi întrebărilor scepticilor nu poate lua sfîrşit decît prin acceptarea principiului raţiunii suficiente, situat în mod necesar în misterul începutului. Cînd se citeşte cu modestie în cartea mare a naturii se realizează un progres real şi acea linişte interioară a lui Spinoza rezultată din împăcarea cu noi înşine, cu semenii, cu natura şi cu absolutul, care înseamnă mister şi necuprindere.

Gustul are rădăcini în noi si în afara noastră. Iraţional, subtil şi supărător, el merge de la materialitatea fiziologică pînă-n zona ideală a valorilor spirituale. Cineva, dintr-o generaţie mai veche, vroia să scrie o logică a proverbelor în scopul de a descoperi sîmburele înţelepciunii şi adevărului cuprinse în ele. Observăm că proverbul “nu discuta despre gusturi” nu are valoarea unei maxime absolute, din moment ce există gusturi, “sigure, fine, bune, rele, stricate etc.” Aşadar, ne mişcăm de la Fiziologia gustului a lui Brillat-Savarin, pînă la Templul gustului a lui Voltaire. În Dicţionarul naţional al limbii franceze al lui Bescherelle întîlnim aspectele esenţiale ale gustului, atît cele senzoriale cît şi cele spirituale sau afective. Gustul se întinde şi peste stilurile de epocă. El cuprinde toate treptele: “bunul simţ, tactul şi geniul”. Dacă ne gîndim la lipsa de gust, atunci cuprinde şi stupiditatea. Dar, pentru a nu aluneca în absurd, capriciu sau bizar, pentru a obţine, cum se spune, un gust “obiectiv”, general, subiectul consumator de valori trebuie să se întîlnească cu obiectele purtătoare de valori, altfel alunecă în gol.

Fiziologic, “gustul este unul din cele cinci simţuri prin care se discern valorile şi al cărui organ este limba”. Figurat, “gustul este facultatea de a simţi, de a discerne frumuseţile şi defectele care se găsesc în operele spiritului şi în creaţiile artei. Este un discernămînt prompt, ca şi cel al limbii şi al cerului gurii şi care previne, ca şi acesta, reflecţia. Este ca şi el, sensibil şi voluptos în privinţa lucrului bun şi simte greaţă faţă de cel rău sau urît. El este adesea, ca şi el, nesigur şi rătăcit, neştiind dacă ceea ce i se prezintă trebuie să-i placă şi avînd nevoie ca şi el de timp pentru a se forma... Aşa se pot obţine: siguranţa, fineţea si delicateţea gustului” (Bescherelle). Autorul nostru, pentru a arăta natura iraţională, spontană a gustului, citează această interesantă formulare a lui Rousseau: “Dintre toate însuşirile naturale, gustul este acela care se simte cel mai bine şi se explică cel mai puţin. El n-ar fi ceea ce este dacă s-ar putea defini, fiindcă el judecă obiecte asupra cărora raţiunea n-are priză şi serveşte, dacă pot spune astfel, de lunetă raţiunii”.

Un lung exerciţiu individual şi colectiv nu numai că-l dezvoltă, dar îl prezervă de depravare. Este vorba de planul etico-social şi cel estetic. Dar se pune o problemă foarte delicată, de natură gnoseologică: relaţia dintre gust şi adevăr. Dacă pe plan material, forma sub care se prezintă obiectele consumate este legată indisolubil de substanţa lor, în planul valorilor ideale acest lucru nu mai pare aşa de sigur. [7] Poate fi descoperită în acest mod armonia dintre formă şi conţinut, dintre realitatea obiectului contemplat şi expresia lui, dar certitudinea astfel obţinută “nu se confundă cu evidenţa şi cu adevărul” (Goblot). Ea poate fi fructul credinţei şi deci “expresie personală a instinctelor, deprinderilor şi înclinaţiilor subiectului cunoscător” (acelaşi). Gustul poate identifica adevărul, dacă admitem existenţa intuiţiei pure, adică dacă sensibilitatea poate trece de sfera faptelor şi permite formularea ideilor, sau legilor, acea regularitate raţională care face posibile definiţiile. Dacă intuitiv putem înţelege, nu putem defini obiectele contemplate, prin predicatele lor negative sau pozitive, cu toate că şi intuiţia discerne calităţile lor specifice. Noi afirmăm şi negăm, mişcîndu-ne raţional înăuntrul legii contrariilor. Deocamdată nu putem formula adevărul în sensul unei “ştiinţe imediate şi pure” deci, spre neconsolarea noastră, trăirea si inspiraţia, oricît de subtile ar fi, nu ne pot scoate din anticamera cunoaşterii. S-ar putea ca evoluţia să permită gustului nu numai intrarea iraţională în sfera adevărului, a binelui şi frumosului, ci şi contopirea lui cu raţiunea, ale cărei simboluri nesigure şi arbitrare să se topească în înţelegere, ca depăşire a cunoaşterii exterioare şi indirecte. Ar fi o contopire a mediatului şi imediatului. Este mai plăcut să trăieşti înăuntrul lucrurilor decît în afara lor. Bucuria trăirii nuanţelor, prezente în natură şi în spirit, adică în lucruri şi în expresia lor în sisteme, stiluri şi opere de artă este mereu actuală. Ocolurile proceselor dialectice au această finalitate ideală: realizarea trăirii întregurilor şi elementelor lor componente, adică contopirea termenilor: certitudine, credinţă, evidenţă şi adevăr. Fată către faţă, şi nu “ca în ghicitură şi oglindă”, cum spune Sf. Ap. Pavel şi cum termină Faust:


Tot ce-i vremelnic
E numai simbol.
Inaccesibilul
Faptă devine-n ocol.
Inefabil deplinul
Izbîndă-i aci.
Etern-femininul
Ne-nalţă-n tării.
(trad. de Lucian Blaga)

Fiziologia, psihologia şi filozofia gustului ne arată aceste fenomene, în ordinea materială şi spirituală a lucrurilor, asupra cărora raţiunea nu are priză, cum spune Rousseau: saturaţia, dezgustul, devalorizarea şi slăbirea gustului consumatorului de valori sau dispariţia lui, pentru unele din ele sau pentru toate. Uneori se întoarce spatele pămîntului iar în disperare, cu rădăcini în neant, şi cerului. Sînt ciudăţenii ale omului fizic şi spiritual. În ceea ce priveşte arta, “imaginaţia creează, iar gustul respinge, adoptă sau rectifică” (Grétry, cit. de Lucien Arréat).

(...)

Petre Ţuţea





APOCALIPSA LUI IOAN

I.
1. Aici este expusă divina descoperire a lui IISUS HRISTOS, pe care I-a dat-o DUMNEZEU, ca să facă cunoscute credincioşilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Cele rele vor putea fi evitate sau micşorate (ÎNAINTE SĂ SE ÎNTÂMPLE) numai dacă oamenii se vor îndrepta plini de iubire către DUMNEZEU şi nu vor mai păcătui deloc. Şi toate acestea care urmează să se întâmple în curând, IISUS HRISTOS le-a făcut cunoscute, trimiţând să fie arătate prin îngerul Său apostolului Său cel drept şi plin de dragoste pentru El, Ioan,
2. Care apoi a mărturisit despre Cuvântul plin de har al lui DUMNEZEU şi despre mărturia lui IISUS HRISTOS, şi a spus tot ce a văzut atunci.
3. Ferice de cine citeşte cu multă luare aminte toate acestea, şi de toţi cei ce ascultă aşa cum se cuvine cuvintele pline de adevăr sfânt ale acestei proorocii, şi se păzesc cu străşnicie să nu se lase duşi în ispită pentru a săvârşi cu gândul sau cu fapta lucrurile cele rele scrise în ea! Căci iată vremea este aproape!
4. Ioan, inspirat de către îngerul lui IISUS HRISTOS care i-a arătat toate acestea, mărturiseşte către cele şapte mari Biserici, cari sunt în Asia: Har şi pace dumnezeiască vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce urmează să vină, şi din partea celor şapte înalte duhuri ale lui DUMNEZEU, care stau veşnic înaintea scaunului (lăcaşului) Său de domnie,
5. Şi din partea lui IISUS HRISTOS, fiul lui DUMNEZEU, martorul Său cel drept şi credincios, cel întâi născut din morţi, care trăieşte în veşnicie, Domnul plin de har divin al tuturor împăraţilor pământului care cred cu tărie în DUMNEZEU!
A Lui, care ne-a iubit şi ne iubeşte, care s-a sacrificat pentru noi şi ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său,
6. Şi a făcut din noi, cei care am crezut neabătuţi în El, o împărăţie transmiţătoare a harului Său şi preoţi pentru DUMNEZEU, Tatăl Său: a Lui este şi va fi slava, iubirea şi puterea în vecii vecilor! Amin.
7. Iată că am văzut cum El urmează să vină în slavă pe nori. Şi atunci orice ochi Îl va vedea; chiar şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului care au păcătuit până atunci şi nu L-au recunoscut se vor boci şi vor regreta cuprinse de remuşcări din pricina Lui! Da, atunci aşa va fi. Amin.
8. "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul DUMNEZEU. Eu sunt Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic, Cel Veşnic.
9. Eu, Ioan, fratele vostru, care prin această mărturie (viziune) am fost şi sunt părtaş cu voi atât la necaz cât şi la Împărăţia ce va să vină şi la răbdarea plină de iubire a Domnului nostru IISUS HRISTOS, mă aflam atunci (când a apărut această viziune divină) în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina inspiraţiei Cuvântului lui DUMNEZEU şi din pricina mărturiei lui IISUS HRISTOS care urma să mi se arate.
10. În ziua aceea, prin graţia Domnului, eram răpit şi absorbit în Duhul Său. Şi atunci am auzit deodată înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,
11. Care zicea: "Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Tot ceea ce vezi, scrie cu luare aminte într-o carte şi trimite-o grabnic celor şapte mari Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea".
12. M-am întors atunci cutremurat să văd cui aparţinea glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte lumini uriaşe şi strălucitoare ca nişte sfeşnice de aur.
13. Şi în mijlocul celor şapte lumini strălucitoare uriaşe, ca nişte sfeşnice am văzut atunci pe cineva în slavă, care semăna cu Fiul Omului, îmbrăcat cu o haină albă, lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu frumos şi strălucitor ce părea de aur.
14. Capul şi părul Lui radiau mereu intens o lumină orbitoare alb strălucitoare şi toate razele care izvorau din ea erau mai albe ca lâna albă şi mai strălucitoare decât zăpada; ochii Lui şi mai intens strălucitori erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau strălucitoare ca arama aprinsă şi arsă (topită) într-un cuptor; iar glasul Lui mă cuprindea din toate părţile şi era ca vuietul unor ape mari.
16. Cu mâna dreaptă mi-a arătat că ţinea sub stăpânirea sa şapte stele mari (FOCARE ALE PUTERII DIVINE). Din gura Lui, atunci când vorbea, ieşea o rază puternică de lumină întocmai ca o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui strălucea intens, alb, orbitoare, cu mai multă putere decât atunci când Soarele străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, copleşit de atâta putere şi măreţie dumnezeiască, am căzut la picioarele Lui ca mort. El a venit atunci, Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: "Nu te teme! Eu sunt acum Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18. Cel veşnic viu. Am fost mort, am înviat şi iată că sunt pururea viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile tainice ale morţii şi sunt stăpânul Locuinţei morţilor.
19. Scrie dar despre toate lucrurile, pe care le-ai văzut şi anunţă atât despre lucrurile care sunt cât şi despre toate cele care au să fie apoi după ele.
20. Taina celor şapte stele mari de lumină, pe care le-ai văzut când ţi le-am arătat cu mâna dreaptă a Mea, cât şi taina celor şapte lumini ca nişte sfeşnice de aur: cele şapte stele mari de lumină sunt de fapt îngerii călăuzitori ai celor şapte mari Biserici; şi cele şapte lumini întocmai ca nişte sfeşnice, sunt cele şapte mari Biserici ale pământului.
II.
1. Îngerului călăuzitor al bisericii din Efes scrie-i:
"Iată ce zice acum Cel ce ţine cele şapte stele de lumină în mâna dreaptă şi care, totodată, este Cel ce umblă neîncetat prin mijlocul celor şapte lumini ca nişte sfeşnice de aur:
2. "Ştiu toate faptele tale, toată osteneala ta şi cunosc răbdarea ta şi ştiu că nu poţi suferi pe cei răi; că i-ai pus aşa cum trebuie la încercare [PROBĂ INIŢIATICĂ necesară pentru selectarea celor cu adevărat ALEŞI n.t.] pe cei ce doar zic că sunt apostolii lui DUMNEZEU şi în realitate nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai mare răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu, şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta şi de aceea trebuie să te dojenesc, este că ţi-ai părăsit (abandonat şi micşorat) dragostea dintâi cea puternică.
5. Adu-ţi dar cât mai repede aminte unde erai înainte şi de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, prin puterea pe care o am, voi face să ţi se ia lumina de la sfeşnic din locul ei, dacă nu te pocăieşti cât mai repede.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că deja ţi-ai dat seama de faptele rele ale Nicolaiţilor, pe care şi Eu le consider rele."
7. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul: "Celui ce va birui cât mai curând, îi voi da să mănânce în veşnicie din pomul vieţii, care este în raiul lui DUMNEZEU".
8. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Smirna scrie-i:
"Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi apoi a înviat:
9. "Ştiu necazul tău şi cunosc sărăcia ta (fiindcă tu doar în Spirit eşti bogat), şi ştiu de asemenea batjocurile ce se revarsă asupra ta din partea celor ce doar zic că sunt Iudei şi în realitate nu sunt, fiindcă acum ei sunt o sinagogă a Satanei.
10. Nu te teme nicidecum de tot ce urmează să suferi. Iată că în curând diavolul are să facă să fie aruncaţi în temniţă unii dintre voi, ca astfel să vă încerce tăria credinţei în DUMNEZEU. Şi să ştii că veţi avea un necaz mare ce va dura zece zile. Fii neabătut credincios lui DUMNEZEU până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii veşnice a lui DUMNEZEU."
11. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul: "Cel ce va birui cât mai curând, deloc nu va fi vătămat de cea de a doua moarte".
12. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Pergam scrie-i:
"Iată ce zice Cel ce are discernământul precum sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. "Ştiu unde locuieşti şi cunosc că eşti acolo unde în această lume este scaunul (FOCARUL) de domnie al Satanei. Tu ţii la loc de cinste Numele Meu şi n-ai lepădat deloc credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu cel credincios, a fost ucis la voi, acolo unde în unii locuieşte şi se manifestă Satana.
14. Dar am ceva împotriva ta să-ţi reproşez. Tu ai acolo nişte oameni care ţin şi cred în învăţătura cea rea şi rătăcitoare a lui Balaam, care a l-a inspirat şi a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, făcându-i ca să mănânce (să se hrănească) din lucrurile [energiile subtile joase n.t.] jertfite (care sunt specifice) idolilor şi să se dedea la curvie.
15. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura cea rea a Nicolaiţilor, pe care Eu o consider rea.
16. Pocăieşte-te dar cât mai repede. Ca să fii drept şi să rămâi alături de Mine atunci când voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia de lumină a gurii Mele."
17. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul: "Celui ce va birui cât mai curând, îi voi da să mănânce în veşnicie din mana [ENERGIA DIVINĂ n.t.] cea ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi prin piatra aceasta vor putea să cunoască o nouă Mare Taină a lui DUMNEZEU, pe care nu o ştie nimeni decât aceia care vor primi piatra cea albă".
18. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Tiatira, scrie-i:
"Iată ce zice Fiul lui DUMNEZEU, care are ochii strălucitori ca para focului şi ale cărui picioare sunt întocmai ca arama aprinsă (topită):
19. "Ştiu faptele tale, simt dragostea ta, cunosc credinţa ta, mă bucură dăruirea ta, răbdarea ta şi faptele tale bune de pe urmă, care sunt acum mai multe decât erau cele dintâi (de la începuturile tale).
20. Dar iată ce am împotriva ta şi trebuie să te dojenesc: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice şi se crede în trufia ei rătăcitoare că este proorociţă, să înveţe minciuni şi să amăgească pe credincioşii Mei făcându-i să se dedea la curvie şi să mănânce (să se hrănească) din lucrurile [energiile subtile joase n.t.] jertfite (care sunt specifice) idolilor.
21. I-am trimis anumite semne şi i-am dat vreme să se pocăiască, dar iată că ea nu vrea să se pocăiască şi să renunţe la curvia ei!
22. Iată să mărturiseşti că pentru acest păcat al curviei am s-o arunc bolnavă în pat; iar celor care preacurvesc atât cu altele cât şi împreună cu ea, am să le trimit un necaz mare şi cumplit [prevestirea apariţiei groaznicei S.I.D.A. n.t.], dacă nu se vor pocăi cât mai repede pentru faptele lor rele.
23. Voi lovi cu o moarte cumplită [S.I.D.A. n.t.] chiar şi pe copiii cei răi. Şi atunci toate Bisericile vor cunoşte că "Eu sunt Cel ce totdeauna şi pe deplin cercetez rărunchii (străfundurile fiinţei) şi inima": şi să se ştie că voi răsplăti la momentul potrivit fiecăruia din voi întocmai după faptele lui. Cel ce va face bine cu bine va fi răsplătit iar cel ce va face rău cu rău va fi răsplătit.
24. Vouă, însă, tuturor celorlalţi care v-aţi păstrat nezdruncinată credinţa în DUMNEZEU din Tiatira, care aţi rezistat şi nu v-aţi lăsat rătăciţi de învăţătura aceasta rea şi mincinoasă care i-a tentat pe alţii să cunoască "adâncimile Satanei", cum o numesc ei, vă zic: "Pentru că aţi rămas neclintiţi în credinţa în DUMNEZEU nu pun peste voi altă greutate.
25. Numai luaţi aminte şi ţineţi cu o mare tărie tot ce aveţi dat de la DUMNEZEU, până când voi veni din nou în slavă!
26. Celui ce va birui cât mai curând ca şi celui ce va păzi cu înţelepciune şi sfinţenie până la sfârşit când mă voi întoarce în slavă, lucrările (acţiunile şi vrerile) Mele, îi voi da stăpânire deplină peste Neamuri.
27. Aceia le vor cârmui cu o mare putere pe toate cu un toiag de fier şi pe cele care vor fi rele le vor pedepsi crunt şi le vor zdrobi ca pe nişte vase de lut pentru că ei vor avea deplină putere de la DUMNEZEU tot aşa cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.
28. Şi aceluia care va triumfa îi voi da o mare putere binefăcătoare care va veni de la DUMNEZEU prin luceafărul de dimineaţă" [Această mare putere binefăcatoare va putea fi adusă în fiinţa celor ce cred în DUMNEZEU oricând, ATUNCI CÂND VA FI EVOCAT CÂT MAI CLAR ŞI NEÎNTRERUPT Luceafărul de dimineaţă în FOCARUL TAINIC al fiinţei AJNA CHAKRA n.t.].
29. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul.
III.
1. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Sardes, scrie-i:
"Iată ce zice Cel ce domneşte asupra celor şapte Duhuri ale lui DUMNEZEU cât şi asupra celor şapte stele mari (FOCARE ALE PUTERII DIVINE):
"Ştiu toate faptele tale şi cunosc că doar îţi merge numele că trăieşti, dar în realitate pentru Mine (spiritual vorbind) eşti aproape mort.
2. Veghează de acum înainte cât mai este timp şi întăreşte tot ceea ce îţi mai rămâne şi care deja este pe moarte (AGONIZEAZĂ), căci iată n-am găsit faptele tale ca fiind desăvârşite înaintea DUMNEZEULUI Meu.
3. Adu-ţi aminte cât mai des despre toate şi despre cum anume le-ai primit la începuturi de la DUMNEZEU şi nu nesocoti ceea ce ai auzit ca fiind drept şi adevărat! Ţine minte ceea ce îţi spun şi pocăieşte-te cât mai ai vreme! Dacă nu veghezi ca să te îndrepţi te voi surprinde nepocăit şi pe moarte atunci când voi veni ca un hoţ, fiindcă tu nu vei şti niciodată în care ceas voi veni peste tine.
4. Totuşi să ştii că ai în Sardes câţiva dreptcredincioşi care nu au fost abătuţi de la tăria credinţei în DUMNEZEU şi care nu şi-au mânjit (impurificat) hainele [corpurile (vehiculele) subtile ale fiinţei lor n.t.]. Ei vor umbla atunci când mă voi întoarce în slavă, împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă prin faptele şi inima (gândurile lor pure) sunt vrednici.
5. Cel plin de dăruire către DUMNEZEU ce va birui cât mai curând, va fi îmbrăcat astfel în haine albe [PREDOMINANŢA CURENTULUI SUBTIL SUPREM ALB STRĂLUCITOR în aura sa n.t.]. Aceluia nu-i voi şterge în veşnicie numele din cartea vieţii şi voi mărturisi ca ales numele lui înaintea tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui."
6. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul.
[URMEAZĂ ACUM MESAJELE PROFETICE ÎN CARE FĂRĂ ÎNDOIALĂ SE FAC REFERIRI VOALATE PE CARE INTUIŢIA SPIRITUALĂ NI LE REVELEAZĂ CA ADRESÂNDU-SE POPORULUI ROMÂN n.t.]
7. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Filadelfia scrie- i:
"Iată ce zice Cel pururea sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia înţelepciunii lui David, Cel ce deschide şi după care nimeni nu va închide, Cel ce închide şi după care nimeni nu va deschide:
8. "Ştiu toate faptele tale: iată că ţi-am pus înainte o uşă ce este acum deschisă către Cel pururea viu (DUMNEZEU), pe care nimeni n-o poate închide, căci deşi ai puţină putere, ai păzit cu străşnicie Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit niciodată Numele Meu.
9. Iată că îţi dau să se îndrepte către tine din cei care sunt robiţi în sinagoga Satanei, cari zic că sunt adevăraţi Iudei şi în realitate nu sunt, ci mint; iată că îi voi face pe mulţi să vină să se închine la picioarele tale pentru ca să ştie că te-am iubit şi te iubesc.
10. Fiindcă ai păzit cu străşnicie cuvântul răbdării Mele [FAPTUL CĂ ACEST POPOR ESTE RĂBDĂTOR, INIMOS, BUN ŞI BLÂND n.t.], te voi păzi şi Eu prin puterea mea de la Tatăl, de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce în fel şi chip pe locuitorii pământului.
11. Eu vin curând în slavă. Păstrează cu străşnicie ceea ce ai de la DUMNEZEU, ca nimeni să nu te facă să-ţi pierzi cumva cununa.
12. Pe cel ce va birui cât mai curând, îl voi face să fie întocmai ca un stâlp de lumină alb strălucitoare în Templul (LĂCAŞUL) DUMNEZEULUI Meu şi el nu va mai ieşi în veci afară din el. Voi face să fie viu şi arzător în el Spiritul atotputernic al DUMNEZEULUI Meu şi el va fi atunci vrednic să intre şi să rămână în cetatea sfântă a DUMNEZEULUI Meu, noul Ierusalim, asupra căruia are să se pogoare mare har din cerul cel înalt de la DUMNEZEUL Meu şi în care va fi slăvit aşa cum se cuvine Numele Meu cel nou.
[MAI MULTE PROFEŢII ŞI ANUMITE SEMNE SPIRITUALE CUNOSCUTE DE CEI INIŢIAŢI INDICĂ SUFICIENT DE CLAR CĂ POPORUL ROMÂN ESTE POPORUL ALES LA CARE SE REFERĂ MESAJUL DIN APOCALIPSĂ ADRESAT "BISERICII DIN FILADELFIA" ŞI NE PERMITE DE ASEMENEA SĂ ÎNTREVEDEM CĂ "NOUL IERUSALIM" VA FI CU SIGURANŢĂ ÎN ROMÂNIA - nota traducătorului].
13. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul."
14. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Laodicea scrie-i:
"Iată ce zice Cel ce este acum în veşnicie, Amin, Martorul cel credincios şi adevărat al începutului zidirii (facerii) lui DUMNEZEU:
15. "Ştiu toate faptele tale şi cunosc că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, măcar dacă ai fi rece sau cel mai bine în clocot!
16. Dar, fiindcă eşti doar căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
17. Fiindcă în suficienţa ta zici: "Sunt bogat spiritual, m-am îmbogăţit în cunoaşterea lui DUMNEZEU atât cât trebuie şi nu mai duc lipsă de nimic", şi de fapt nu ştii şi nici măcar o clipă nu-ţi trece prin minte că în realitate eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
18. Te sfătuiesc să urmăreşti să dobândeşti de la Mine, prin eforturi sincere şi pline de dăruire, aur [VALOARE SPIRITUALĂ DIVINĂ autentică n.t.] curăţit (purificat) prin foc [cunoaştere lăuntrică directă n.t.], ca să te îmbogăţeşti (divin şi spiritual); şi ca să ai haine albe [predominanţa curentului subtil suprem alb strălucitor în aura proprie n.t.], ca să te îmbraci în gloria divină cu ele şi să nu ţi se mai vadă ruşinea goliciunii tale [spirituale, divine care există atunci când TEORETIC ŞTIM DAR LĂUNTRIC NU TRĂIM n.t.] şi doftorie (LEAC SPIRITUAL) pentru ochi [spirituali - aluzie la trezirea vederii spirituale care singura ne permite să VEDEM ŞI SĂ SIMŢIM ÎN MOD NEMIJLOCIT în lumile ascunse nevăzute n.t.], ca să-ţi ungi ochii şi să vezi (pentru a nu mai fi orb faţă de ceea ce este divin).
19. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Eu niciodată nu vreau moartea sau prăbuşirea păcătosului ci îndreptarea lui şi întoarcerea către DUMNEZEU. Fii plin de râvnă ca să te îndrepţi şi să nu ajungi să te prăbuşeşti; pocăieşte-te acum cât mai ai timp!
20. Iată, îmbrăţişând permanent plin de dragoste tot pământul, Eu stau mereu la uşa fiinţei fiecăruia şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi îşi deschide către Mine uşa sufletului său, voi intra imediat la el. Apoi atât timp cât el va rămâne cu Mine, Eu voi rămâne cu el şi el va fi cu Mine.
21. Celui ce va birui cât mai curând, îl voi face să şadă alături de Mine pe scaunul (LĂCAŞUL) Meu de domnie, tot aşa cum şi Eu am biruit şi mă aflu acum mereu împreună cu Tatăl Meu imediat lângă scaunul (LĂCAŞUL) Lui de domnie.
22. Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul."
IV.
1. După toate aceste lucruri, m-am uitat şi iată am văzut că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi pe care-l auzisem, răsunător ca sunetul unei trâmbiţe şi care până atunci vorbea cu mine, mi-a zis: "Suie-te aici şi-ţi voi arăta mai departe ce are să se întâmple după aceste lucruri!"
2. Numaidecât după aceea am fost răpit în Duh. Şi iată că am văzut că în cer era pus un scaun de domnie şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
3. Cel ce şedea pe el era extraordinar de luminos şi strălucitor şi parcă avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul (LĂCAŞUL) său de domnie era înconjurat de jur împrejur cu un curcubeu mare de lumină ce se asemăna cu o piatră de smarald la vedere.
4. Împrejurul scaunului Său de domnie se aflau alte douăzeci şi patru de scaune mai mici de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi toţi în haine albe intens strălucitoare; iar pe capete aveau fiecare cununi de aur.
5. Din scaunul cel mare de domnie ieşeau ca un fel de fulgere şi se auzeau glasuri şi tunete.
Înaintea scaunului de domnie se aflau şapte sfere mari de lumină care parcă ardeau precum şapte lămpi de foc şi care sunt cele şapte Duhuri ale lui DUMNEZEU.
6. În faţa scaunului de domnie se afla un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi chiar împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi luminoase vii, pline parcă cu ochi luminoşi pe dinainte şi pe dinapoi.
7. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa precum aceea a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi luminoşi de jur împrejur şi pe dinlăuntru. Tot timpul când le-am privit simţeam că ele transmit o stare divină care mă făcea să intuiesc că ele spun fără încetare: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul nostru IISUS HRISTOS, Cel Atotputernic, care era, care este, care urmează să vină pe Pământ!"
9. Uneori, atunci când aceste făpturi divine vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui Prea Înalt ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,
10. Cei douăzeci şi patru de bătrâni se aruncau smeriţi cu faţa în jos înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau cuprinşi de adoraţie Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:
11. "Vrednic eşti Doamne IISUSE HRISTOASE, să primeşti de la noi slava şi cinstea căci, prin puterea Ta care vine de la DUMNEZEU, Tu ai făcut toate lucrurile pe care le ştim şi prin voia Ta ele stau mai departe în fiinţă, căci numai spre binele tuturora ele au fost făcute!"
V.
1. Apoi am văzut în mâna dreaptă a lui IISUS HRISTOS, Cel care şedea pe scaunul de domnie, o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, care era pecetluită cu şapte peceţi.
2. Şi am văzut apoi un înger foarte strălucitor şi puternic, care a strigat cu glas tare: "Cine este vrednic să poată să deschidă cartea şi pentru aceasta să-i rupă peceţile?"
3. Şi am văzut atunci că nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
4. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
5. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: "Nu plânge: Iată că Leul lui DUMNEZEU din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit toate încercările ca să fie vrednic să deschidă cartea, rupând toate cele şapte peceţi ale ei.
6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare o strălucitoare făptură divină ca un Miel. Părea junghiat şi din El parcă ţâşneau raze de lumină ca nişte coarne şi avea şapte ochi strălucitori de lumină, care sunt cele şapte Duhuri de lumină divină ale lui DUMNEZEU care sunt permanent prezente şi trimise în tot pământul.
7. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a lui IISUS HRISTOS, Cel ce şedea pe scaunul de domnie.
8. Când această făptură luminoasă asemănătoare cu un Miel a luat cartea, cele patru făpturi strălucitoare, vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului şi, luând fiecare în mână câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie fumegândă, le-au oferit Mielului împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor.
9. Şi cu toţii cântau o cântare nouă şi ziceau: "Vrednic eşti tu între toţi să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci, acceptând sacrificiul pentru marea Ta dragoste de oameni, ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru DUMNEZEU, cu sângele Tău, mulţi oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
10. Printre aceştia, în cazul celor aleşi, ai făcut din ei suflete apte să intre în împărăţia Tatălui Ceresc şi preoţi buni pentru DUMNEZEUL nostru care, cu puterea dată de la DUMNEZEU, vor împărăţi pe pământ!"
11. M-am uitat apoi şi atât împrejurul scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS cât şi în jurul făpturilor luminoase vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul pur şi cristalin al multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi alte mii de mii.
12. Ei ziceau în cor, cu glas tare: "Vrednic este Mielul care, acceptând să se sacrifice pentru oameni, a fost apoi junghiat, să primească de la DUMNEZEU puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!"
13. Şi atunci, pe multe dintre făpturile lui DUMNEZEU, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi pe mai toate care se aflau în aceste locuri, le-am auzit zicând: "A Celui ce şade acum pe scaunul de domnie şi care este Mielul ce s-a sacrificat să fie lauda, adoraţia, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!"
14. Iar cele patru făpturi de lumină, vii ziceau atunci: "Amin!"
Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat cuprinşi de adoraţie cu faţa în jos şi s-au închinat lui IISUS HRISTOS, Cel ce este viu în vecii vecilor!
VI.
1. Atunci când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi de lumină vii zicând cu un glas ca de tunet: "Vino şi vezi!"
2. M-am uitat atunci şi iată că s-a arătat în faţa mea un cal alb. Cel ce sta călare pe el avea un arc; i s-a dat după aceea o cunună de lumină şi el a pornit de la început biruitor ca să biruiască pe toate cele care trebuiau biruite.
3. Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură de lumină, vie zicând: "Vino şi vezi!".
4. Şi s-a arătat în faţa mea un alt cal, dar acum era un cal roşu. Cel ce sta călare pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie adeseori unii pe alţii şi, de asemenea, i s-a dat o sabie mare.
5. Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură de lumină, vie zicând: "Vino şi vezi!" M-am uitat, şi iată că s-a arătat în faţa mea un cal negru. Cel ce sta călare pe el avea în mână o cumpănă (balanţă).
6. Şi din mijlocul celor patru făpturi de lumină, vii, am auzit un glas puternic care zicea: "O măsură de grâu va fi dată în schimb pentru un leu (greceşte: dinar). Trei măsuri de orz vor fi date în schimb pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!"
7. Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: "Vino şi vezi!"
8. M-am uitat şi iată că s-a arătat în faţa mea un cal gălbui. Cel ce sta călare pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea imediat lângă el Locuinţa morţilor. Li s-a dat apoi acestora putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu ajutorul fiarelor pământului.
9. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub un altar sufletele martirilor şi ale celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui DUMNEZEU şi din pricina mărturisirii lor drepte pe care o făcuseră.
10. Unii dintre ei strigau cu glas tare şi ziceau: "Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?"
11. Am văzut apoi cum fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă, strălucitoare şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme până se va împlini numărul tuturor tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor care, ca martiri, aveau să fie omorâţi ca şi ei.
12. Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că am văzut că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut atunci negru ca un sac de păr, iar luna s-a făcut toată roşie întocmai ca sângele.
13. Şi am văzut o stea care a căzut din cer pe pământ, aşa cum cade o smochină verde din pom, când el este scuturat de un vânt puternic.
14. Mare grozăvie a fost atunci căci cerul s-a întunecat şi apoi parcă s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi imediat după zguduitura cumplită care a fost [când acea stea (ASTEROID GIGANT) a lovit în plin PĂMÂNTUL n.t.] toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor [în urma cataclismului de atunci n.t.].
15. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns atunci cuprinşi de o groază mare în peşteri şi în adăposturile ce se află în stâncile munţilor.
16. Şi, înnebuniţi de disperare ziceau munţilor şi stâncilor: "Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;
17. Căci iată a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi acum cine mai poate sta semeţ în picioare?"
VII.
1. După aceea m-am uitat pe Pământ şi am văzut patru îngeri de lumină, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului ca să nu mai sufle nici un vânt nici pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2. Şi am văzut apoi un alt înger de lumină, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea cu el pecetea lui DUMNEZEU celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri de lumină cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
3. zicând: "Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până când nu vom pune pecetea de lumină dumnezeiască pe fruntea slujitorilor DUMNEZEULUI nostru!" [AJNA CHAKRA care va fi atunci complet activată la cei care merită (ALEŞII) prin graţia lui DUMNEZEU n.t.].
4. Şi am auzit atunci numărul celor ce au fost după aceea pecetluiţi de îngeri: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile pământului, printre care se aflau şi unii dintre fii lui Israel.
5. Din seminţia lui Iuda douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
6. Din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase douăsprezece mii;
7. Din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
8. Din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi.
9. După aceea m-am uitat, şi iată că am văzut că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi din orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS care era Mielul, îmbrăcaţi în haine strălucitoare albe şi ţinând ramuri de finic în mâini;
10. Şi strigau cu toţii în cor cu glas tare şi ziceau: "Mântuirea ne-a fost oferită de la DUMNEZEU de către Domnul nostru IISUS HRISTOS Cel care şade pe scaunul de domnie şi care este Mielul care s-a sacrificat pentru oameni!"
11. Şi atunci toţi îngerii de lumină care stăteau împrejurul scaunului strălucitor de domnie al lui IISUS HRISTOS, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii, s-au aruncat cu adoraţie cu feţele în jos în faţa scaunului strălucitor de domnie al Mielului şi s-au închinat lui IISUS HRISTOS,
12. Şi au zis: "Amin." "A Domnului nostru, IISUS HRISTOS şi a lui DUMNEZEU să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin."
13. Şi unul dintre cei 24 de bătrâni a luat atunci cuvântul şi mi-a zis: "Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe strălucitoare, ştii tu oare cine sunt? Şi de unde au venit?"
14. "Doamne", i-am răspuns eu, "Tu ştii". Şi atunci el mi-a zis: "Aceştia vin din depăşirea încercării cu necazul cel mare; ei toţi şi-au spălat cu spiritul lui DUMNEZEU hainele şi apoi le- au albit cu ajutorul sângelui Mielului care s-a sacrificat în marea sa dragoste de oameni.
15. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. IISUS HRISTOS, Cel ce şade acum pe scaunul de domnie, şi-a întins peste ei toţi cortul Lui.
16. Acestora pe care îi vezi aici nu le va mai fi niciodată foame, nu le va mai fi nicicând sete; nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
17. Căci Mielul nostru IISUS HRISTOS, care stă acum în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor şi îi va duce la izvoarele paradisiace ale apelor vieţii şi, prin iubirea sa nesfârşită, DUMNEZEU va şterge orice lacrimă de suferinţă din ochii lor."
VIII.
1. Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut acolo, în cer, o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
2. Şi am văzut atunci pe cei şapte îngeri de lumină care stau înaintea lui IISUS HRISTOS că li s-au dat şapte trâmbiţe.
3. Apoi a venit un alt înger de lumină, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă drept jertfă lui DUMNEZEU, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS.
4. Fumul de tămâie s-a ridicat atunci din mâna îngerului înaintea lui IISUS HRISTOS, împreună cu rugăciunile sfinţilor care erau adresate Lui şi lui DUMNEZEU.
5. Apoi îngerul de lumină a luat cădelniţa, a umplut-o cu foc din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi imediat după aceea s-au stârnit pe pământ tunete, glasuri, fulgere şi a fost un mare cutremur de pământ.
6. Şi cei şapte îngeri de lumină care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit atunci să sune din ele.
7. Îngerul de lumină dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit atunci grindină şi foc amestecat cu sânge, care toate au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost atunci arsă.
8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge;
9. Şi a treia parte dintre toate făpturile, care erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii s-au scufundat şi au pierit datorită valurilor uriaşe care au apărut după aceea.
10. Al treilea înger de lumină a sunat atunci din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare [UN ASTEROID GIGANT (TOUTATIS) CARE DEJA ÎN ANUL 2000 ESTE CU PUTINŢĂ SĂ LOVEASCĂ ÎN PLIN PĂMÂNTUL n.t.], care ardea ca o făclie; imediat după ce a căzut a afectat peste a treia parte din râuri şi izvoarele apelor.
11. Steaua cea mare care căzând pe pământ ardea ca o făclie se chema "Pelin"; şi atunci a treia parte din ape au fost otrăvite şi s-au prefăcut în ceva amar precum pelinul. Şi am văzut atunci că mulţi oameni au murit din pricina apelor otrăvite, pentru că acestea fuseseră făcute să fie amare.
12. Al patrulea înger de lumină a sunat apoi din trâmbiţă. Şi atunci a fost lovită prin întunecarea cerului a treia parte din lumina soarelui, şi a treia parte din lumina lunii, şi a treia parte din lumina stelelor, de au ajuns ca a treia parte din lumina lor să fie mult întunecată, atât ziua ajungând să-şi piardă a treia parte din lumina ei, cât şi noaptea de asemenea.
13. M-am uitat atunci pe pământ, şi am auzit un vultur care, în timp ce zbura prin mijlocul cerului, zicea cu glas tare: "Vai, vai, vai şi amar de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celorlalţi trei îngeri de lumină, care au să mai sune."
IX.
1. Îngerul al cincilea de lumină a sunat apoi din trâmbiţă. Şi am văzut atunci o stea care a căzut din cer pe pământ şi prin aceasta i s-a dat cheia fântânii Adâncului spre a o deschide
2. Şi astfel s-a deschis fântâna Adâncului (Lumea infernului). Din fântâna Adâncului [ERUPŢIA URIAŞĂ a unui vulcan n.t.] s-a ridicat un fum gros, ca fumul unui cuptor mare. Şi atunci soarele şi tot văzduhul s-au întunecat din cauza fumului fântânii Adâncului ce a fost deschisă.
3. Şi odată cu acest fum au ieşit nişte lăcuste multe şi mari pe pământ. Şi li s-a dat o asemenea putere de distrugere întocmai ca puterea pe care o au scorpiile din infern care acţionează asupra pământului.
4. Li s-a zis doar să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea de lumină a lui DUMNEZEU [Trezirea ochiului divin, spiritual (AJNA CHAKRA) care le permite oamenilor să vadă tainele divine ale lui DUMNEZEU prin clarviziune şi îi fereşte de ispitele duhurilor rele satanice şi demoniace n.t.].
5. Li s-a dat putere să nu-i omoare imediat, ci pentru păcatele lor să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cumplit întocmai aşa cum este chinul când SCORPIONUL înţeapă mortal pe un om.
6. În acele zile, din cauza chinurilor groaznice, unii oameni îşi căutau mai repede moartea şi nu o puteau găsi; ei îşi doreau cât mai grabnic să moară şi moartea fugea de ei.
7. Lăcustele acelea erau foarte mari şi semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau însă cu nişte feţe de oameni.
8. Aceste lăcuste mari aveau părul ca părul de femeie, iar dinţii lor erau mari ca dinţii de lei.
9. Ele aveau nişte platoşe ca nişte armuri din fier şi vuietul pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.
10. Aceste lăcuste mari aveau nişte cozi întocmai ca acelea ale scorpionilor şi ele se terminau cu un fel de ace la vârf. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oamenii cei răi timp de cinci luni până le lua viaţa.
11. Peste ele, aceste lăcuste mari aveau ca împărat pe îngerul cel întunecat (satanic) al Adâncului (lumea infernală), care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.
12. După ce am văzut că această dintâi nenorocire a trecut, iată am aflat că urmează să mai vină încă două nenorociri mari după ea.
13. Îngerul al şaselea de lumină a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit atunci un glas ce venea din cele patru coloane ale altarului de aur, care se află înaintea lui IISUS HRISTOS,
14. Şi am auzit când i s-a spus îngerului al şaselea de lumină, care avea trâmbiţa: "Dă-le libertatea necesară celor patru îngeri, care se află acum pregătiţi la râul cel mare Eufrat!"
15. Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pregătiţi pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost atunci dezlegaţi, ca să omoare cam a treia parte din oameni.
16. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; căci le-am auzit numărul.
17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii; aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor lor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
18. Cam a treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile cailor.
19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau precum nişte şerpi cu capete şi chiar şi cu ele caii aceia vătămau.
20. Dintre ceilalţi oameni care au scăpat şi n-au fost ucişi de aceste urgii, mulţi nu s-au pocăit de faptele mâniilor lor şi nu au renunţat să se mai închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care idoli nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi mulţi dintre aceştia care nu au fost atunci ucişi nu s-au întors către DUMNEZEU şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor şi nici de furtişagurile lor.
X.
1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era un mare curcubeu; faţa lui era albă şi intens strălucitoare ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi uriaşi de foc.
2. În mână el ţinea o cărticică deschisă. Îngerul acela, după ce a coborât, a pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ,
3. Şi apoi l-am auzit cum a strigat cu glas tare, aşa cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă şi glasurile lor.
4. Şi atunci când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: "Pecetluieşte ca o taină ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!"
5. Şi îngerul, pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat apoi mâna dreaptă spre cer,
6. Şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor şi care a făcut cerul şi toate lucrurile din el, pământul şi toate lucrurile de pe el, marea şi toate lucrurile din ea, că după aceea nu va mai fi nici o zăbavă,
7. Ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, atunci se va sfârşi şi va fi dezvăluită taina lui DUMNEZEU, după cum a fost profetizată vestea cea bună vestită de El robilor Săi prin intermediul proorocilor.
8. Şi glasul pe care-l auzisem atunci din cer, mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: "Du-te şi ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pământ!"
9. M-am dus imediat la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. "Ia-o", mi-a zis el, "şi apoi mănânc-o"; vei simţi că ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta ea va fi dulce ca mierea."
10. Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea ea a fost dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, am simţit că mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
11. Apoi mi-au zis: "Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi."
XI.
1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s- a zis: "Scoală-te acum şi măsoară cu atenţie Templul lui DUMNEZEU, altarul şi pe cei ce urmează să se închine în el.
2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte ca să fie nemăsurată; căci ea a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două (42) de luni.
3. Voi da putere şi inspiraţie celor doi martori ai mei ca să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci (1260) de zile.
4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului (IISUS HRISTOS).
5. Dacă umbră cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, acela trebuie să piară în felul acesta.
6. Ei au mare putere de la DUMNEZEU şi pot chiar să închidă cerul când vor, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi ei au de asemenea o mare putere de la DUMNEZEU [SUNT SUSŢINUŢI DE CELE 10 MARI PUTERI COSMICE ALE LUI DUMNEZEU n.t.] şi pot ca să prefacă apele în sânge şi de asemenea ei pot să lovească pământul cu orice fel de urgie, oridecâteori vor voi.
7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea (misiunea lor Dumnezeiască) lor, fiara cea rea (SATANA) care se va ridica din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
8. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă "Sodoma" şi "Egipt", unde a fost răstignit şi Domnul lor (IISUS HRISTOS).
9. Şi atunci oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi [prin intermediul televizoarelor care vor transmite imagini cu n.t.] trupurile lor moarte, fiindcă DUMNEZEU nu va da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
10. Şi atunci locuitorii de pe pământ care sunt răi şi nu au deloc credinţă în DUMNEZEU se vor bucura în nemernicia lor şi se vor veseli de moartea acestora; şi chiar îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că, în orbirea (mentală) pe care le-o va face să apară răutatea lor, vor gândi şi vor spune că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
11. Dar iată că un mare MIRACOL DUMNEZEIESC s-a făcut după cele trei zile şi jumătate, când duhul de viaţă venit de la DUMNEZEU a intrat din nou în ei şi atunci ei s-au ridicat nevătămaţi în picioare, şi o mare frică i-a apucat fulgerător pe toţi cei ce i-au văzut atunci ÎNVIAŢI prin puterea lui DUMNEZEU.
12. Şi au auzit apoi din cer un glas tare care le zicea: "Suiţi-vă aici!" Şi ei s-au suit după aceea într-un nor în cer; iar vrăjmaşii lor îngroziţi de acest MIRACOL i-au văzut.
13. În clipa aceea am văzut că s-a făcut un mare cutremur de pământ şi atunci s-a prăbuşit cam a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi în viaţă s-au îngrozit şi au dat slavă DUMNEZEULUI cerului.
14. A doua nenorocire a trecut. Dar iată că a treia nenorocire vine curând.
15. Îngerul al şaptelea a sunat apoi din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: "Împărăţia lumii a trecut acum PE DEPLIN în mâinile Domnului DUMNEZEUL nostru şi ale Hristosului Său. Şi El (IISUS HRISTOS) va împărăţi în slavă de acum înainte în vecii vecilor."
16. Şi atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea Domnului nostru IISUS HRISTOS pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi, plini de veneraţie, s-au închinat cu toţii Domnului nostru IISUS HRISTOS,
17. Şi au zis: "Îţi mulţumim Doamne, DUMNEZEULE, Atotputernice, care eşti, care erai şi care în veşnicie vei fi, că prin puterea Ta cea mare l-ai întronat acum pe Fiul Tău IISUS HRISTOS şi prin El, Tu ai început acum să împărăţeşti pe deplin în această lume.
18. Doamne IISUSE HRISTOASE, neamurile se mâniaseră, dar iată că a venit mânia Ta; acum a venit vremea să judeci pe cei morţi în credinţa faţă de DUMNEZEU şi să răsplăteşti aşa cum se cuvine pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe toţi cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti după cum merită pe cei răi ce prăpădesc pământul!"
19. Şi Templul cel sfânt al lui DUMNEZEU, care este în cer, a fost atunci deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi am văzut că atunci au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.
XII.
1. În cer s-a arătat apoi un semn mare: a apărut o femeie foarte frumoasă învăluită într-o lumină alb strălucitoare ca soarele, care avea luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.
3. În cer s-a mai arătat tot atunci un alt semn: iată, s-a văzut cum a apărut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi care avea şapte cununi împărăteşti pe cele şapte capete.
4. Cu coada trăgea după el cam a treia parte dintre stelele cerului şi le arunca (puterea acestora) pe pământ.
Balaurul a stătut înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul când ea îl va naşte.
5. Ea a născut un fiu care era un copil de parte bărbătească. Am înţeles că el are să cârmuiască cu putere de la DUMNEZEU toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost apoi răpit şi dus la Domnul nostru IISUS HRISTOS lângă scaunul Lui de domnie.
6. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit dinainte de IISUS HRISTOS Fiul lui DUMNEZEU, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci (1260) de zile.
7. Şi apoi am văzut că în cer s-a făcut un mare război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8. Dar până la urmă n-au putut birui; şi, fiind învinşi cu toţii, locul lor nu li s-a mai găsit (nu au mai meritat să-l aibă) în cer.
9. Şi am văzut atunci că balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care mereu înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ fiind lăsat să acţioneze acolo; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi lăsaţi să acţioneze acolo şi îngerii lui.
10. Şi apoi am auzit în cer un glas tare, care zicea: "Acum a venit cu adevărat mântuirea, puterea şi împărăţia DUMNEZEULUI nostru care îşi exercită domnia şi stăpânirea prin Hristosul Lui; pentru că pârâşul şi tentatorul (ispititorul) fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra şi îi incita la rău înaintea DUMNEZEULUI nostru, a fost aruncat mult mai jos decât a fost până acum.
11. Mihail împreună cu îngerii lui DUMNEZEU l-au biruit pe Satana, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii acelora (MARTIRII) care nu şi-au iubit viaţa şi s-au dăruit lui DUMNEZEU chiar până la moarte.
12. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, întru DUMNEZEU, şi voi toţi cei care locuiţi în toate aceste ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci iată diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă el ştie că mai are puţină vreme.
13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ şi slobod, a început să urmărească plin de ură pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.
14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost atunci date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde ea va fi hrănită o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremi, pentru a fi departe de faţa şarpelui celui rău.
15. Atunci şarpele cel rău, Satana, a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16. Dar atunci pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis imediat gura, şi a înghiţit tot râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.
17. Şi atunci balaurul cel rău, mâniat la culme pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui DUMNEZEU şi care ţin la loc de cinste mărturia lui IISUS HRISTOS.
XIII.
1. Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându- se din mare o fiară cu zece coarne şi cu şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe cele şapte capete avea nume de hulă împotriva lui DUMNEZEU.
2. Fiara pe care am văzut-o atunci semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul (Satana) i-a dat puterea lui şi fiindcă ea se afla lângă scaunul lui de domnie, i-a dat acesteia o stăpânire mare precum a lui.
3. Unul din cele şapte capetele ale acestei fiare părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi aproape tot pământul (locuitorii acestuia) se mira (se lăsa influenţat şi era condus) după (cum vroia această) fiară.
4. Şi mulţi au început atunci să se închine balaurului (Satana) pentru că el dăduse din puterea lui cea rea fiarei. Şi alţii care se lăsau amăgiţi şi au căzut în capcană au început în orbirea lor să se închine plini de supunere fiarei, zicând: "Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine oare se poate lupta cu ea?"
5. I s-a dat apoi o gură, care rostea vorbe mari cu viclenie meşteşugite şi hule împotriva lui DUMNEZEU şi a Fiului său IISUS HRISTOS. Şi acestei fiare i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două (42) de luni.
6. Ea şi-a deschis gura, şi a început apoi să rostească hule cumplite împotriva lui DUMNEZEU, nemaicontenind să-I hulească Numele, împărăţia Sa şi pe cei sfinţi şi drepţi ce locuiesc în cer.
7. Fiarei i s-a dat chiar putere de la Satana să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi numai de la Satana i s-a dat stăpânire şi mare putere peste aproape orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
8. Şi aproape toţi locuitorii pământului i se vor închina, printre aceştia fiind toţi aceia al căror nume n-a fost scris (datorită necredinţei şi a lipsei lor de dragoste şi dăruire către DUMNEZEU), de la întemeierea lumii (de la apariţia omului pe acest pământ), în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat.
9. Cine are urechi, să audă! Cine pricepe tâlcul acestor cuvinte să vegheze şi să nu se lase niciodată ispitit de Satana!
10. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine duce pe alţii la rău, va ajunge să i se facă şi lui tot atâta rău. Cine chinuieşte pe alţii, va fi şi el chinuit. Cine înşeală pe alţii va fi şi el înşelat. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie la rândul său ucis cu sabie. Aici este taina răbdării şi credinţei sfinţilor.
11. Apoi am văzut ridicându-se şi apărând din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca acelea ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra de asemenea tot cu ajutorul puterii fiarei cea dintâi care fusese înaintea ei; şi făcea totul ca pământul şi locuitorii lui să se lase tentaţi (ispitiţi) pentru ca să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Această fiară săvârşea la rândul ei semne mari şi ajungea până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.
14. A doua fiară îi amăgea plină de viclenie pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse putere să le facă în faţa fiarei. Ea chiar a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei cea dintâi, care avea rana de sabie şi trăia.
15. I s-a dat tot de la Satana putere să dea suflare icoanei fiarei cea dintâi, pentru ca icoana fiarei să vorbească şi să facă astfel încât să fie omorâţi toţi cei care nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi această fiară a făcut ca aproape toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn anume pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. Şi, făcându-se aceasta, s-a urmărit ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul secret al numelui ei.
18. Aici este necesară priceperea şi înţelepciunea. Cine are cu adevărat pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci acesta este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şase zeci şi şase (666).
XIV.
1. Apoi m-am uitat, şi iată că am văzut Mielul (IISUS HRISTOS) care stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii (144000), care aveau cu toţii scris pe frunte Numele Său şi purtau de asemenea semnul Numelui Tatălui Său (care este CRUCEA +).
2. Şi am auzit apoi venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul, pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta şi care atunci cântau din alăutele lor.
3. Toţi cântau o cântare nouă şi sfântă înaintea scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS şi înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea celor 24 de bătrâni. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea cea Dumnezeiască, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care în întregime fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4. Ei nu s-au lăsat deloc să fie întinaţi (coborâţi) de către femei, şi ajungând să fie puri îl urmează pe Miel (IISUS HRISTOS) oriunde merge El. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi şi cel mai valoros rod pentru DUMNEZEU şi pentru Miel (IISUS HRISTOS).
5. În sufletul şi în mintea lor nu s-a aflat răutatea iar în gura lor nu s-a găsit minciună, şi din această cauză ei sunt nepătaţi şi fără vină chiar şi înaintea scaunului de domnie al lui DUMNEZEU.
6. Şi am văzut atunci un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
7. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă voi cei răi şi fără de credinţă în DUMNEZEU, şi daţi-I acum când încă mai puteţi slavă şi iubire, căci în curând va veni ceasul judecăţii Lui. Închinaţi-vă cu evlavie cât mai este timp, Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!"
8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea care a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul curviei ei care a stârnit mânia lui DUMNEZEU!"
9. A urmat apoi un alt înger, al treilea, şi el a zis cu glas tare: "Dacă cineva se lasă ispitit şi ajunge a se închina fiarei şi icoanei ei şi dacă acceptă şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. Acela va bea şi el din vinul mâniei lui DUMNEZEU, turnat neamestecat din paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în locul scrâşnirii dinţilor (infern) în foc şi în pucioasă şi el nu va putea să se înfăţişeze înaintea sfinţilor îngeri ai lui DUMNEZEU şi înaintea Mielului (IISUS HRISTOS).
11. Şi fumul chinului lor pe deplin meritat se va sui în sus până la ispăşirea tuturor păcatelor lor cumplite. Şi nici ziua, nici noaptea nu vor avea odihnă cei rătăciţi şi răi care se închină fiarei şi icoanei ei şi de asemenea oricine primeşte în cunoştinţă de cauză semnul numelui ei!
12. Aici este taina răbdării sfinţilor, care păzesc poruncile lui DUMNEZEU şi care au credinţă în IISUS HRISTOS.
13. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: "Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor cu gândul şi cu o credinţă de nezdruncinat întru Domnul!" - "Da", a zis Duhul; "ei se vor odihni în lăcaşuri pline de fericire care sunt binemeritate pentru ostenelile lor, căci pe toţi cei care părăsesc această lume faptele lor îi urmează!"
14. Apoi m-am uitat şi iată că am văzut un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului (IISUS HRISTOS); pe cap avea o cunună de aur; iar în mână, o secere a